Igor Dodon a anunțat că a promulgat rectificarea la legea bugetului: „Astfel referendumul din mun. Chișinău poate să se desfășoare în conformitate cu legislația”

77

Președintele Igor Dodon dorește ca referendumul din municipiul Chișinău să se desfășoare fără impedimente și în conformitate cu legea. Despre acest lucru a scris într-o postare pe facebook. Mai mult, dânsul a precizat că a promulgat rectificarea la Legea bugetului pentru anul curent astfel ca referendumul din municipiul Chișinău să se desfășoare în conformitate cu legislația și fără impedimente.

„Solicit tuturor instituțiilor abilitate, în special Comisiei Electorale Centrale, Consiliilor electorale de circumscripție, birourilor electorale ale secțiilor de votare și altor instituții, să asigure buna desfășurare a acestui procedeu democratic. Referendumul este cea mai directă și bună formă de participare, și probabil, la momentul de față, una dintre puținele modalități reale de a da aprecieri activității unui funcționar. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova această procedură va fi desfășurată la nivel de capitală, ceea ce are și o importanță națională”, a menționat Igor Dodon.

Acesta a mai adăugat că indiferent de opțiunile politice, de culoarea și preferințele geopolitice, roagă ca toți locuitorii municipiului Chișinău să iasă la referendum.

Amintim că, Comisia Electorală Centrală a adoptat o hotărâre prin care a stabilit că pentru desfășurarea acestui referendum sunt necesari aproximativ 9 milioane de lei, bani alocați din bugetul de stat.

Menționăm că, referendumul privind revocarea lui Dorin Chirtoacă din funcția de primar general de Chișinău, inițiat de fracțiunea PSRM, va avea loc pe 19 noiembrie 2017.

Amintim că, la 25 mai curent, primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, a fost reținut de către ofițerii CNA, iar la 26 mai a fost plasat în arest la domiciliu. Edilul este bănuit de trafic de influenţă, în dosarul parcărilor cu plată în Chișinău.

www.unimedia.info