Lucru făcut pe jumătate: Havuzul din scuarul Gării nu funcţionează, iar băncile şi coşurile de gunoi lipsesc

198

Au trecut două săptămâni de la inaugurarea monumentului victimelor deportărilor staliniste, iar spaţiul din zona Gării nu a fost amenajat.

Havuzul nu funcţionează, lipsesc băncile şi coşurile de gunoi.Reprezentanţii Primăriei spun că de amenajare este responsabilă o companie, care nu a reuşit să finalizeze lucrările.

Oamenii sunt nemulţumiţi de privelişte:

„Pentru aşa un loc frumos, pentru atâta bani cât s-au băgat aici, mai bine făceau nişte bănci şi lăzi de gunoi”.

„Trebuie să fie scaune. Caut un loc să mă aşez şi nu am unde”.

„Sunt tineri care pot sta în picioare, dar sunt oameni mai în vârstă care s-ar odihni, ar admira acest havuz”.

Administraţia locală promite că restanţele vor fi lichidate în scurt timp.

„Urnele care le-a comandat antreprenorul, nu au fost livrate până în acest moment. Acolo urmează a fi instalate încă 12 bănci. Antreprenorul urmează să asigure funcţionarea pe o perioadă scurtă a havuzului. În această după-amiază el urmează a fi pornit”, a declarat şeful Direcţiei Relaţii Publice Primăria Capitalei, Vadim Brânzaniuc.

Totuşi, fântâna arteziană din scuarul Gării nu a funcţionat astăzi.Pentru monumentul dedicat victimelor deportărilor staliniste şi amenajarea scuarului Gării, din bugetul local au fost alocateaproximativ 25 de milioane de lei.

Sursa: Publika.md