Chirtoaca este numit „SARLATAN juridic” si „CORUPT” desavirsit.

167

Este micinos şi a făcut declarații iresponsabile. Așa au reacționat sociațiștii după ce Dorin Chirtoacă a declarat că, cnsilierul PSRM Piotr Donțov ar fi gata să participe la votarea şi repartizarea funcţiilor în structurile Primăriei Chişinău.

„Aşa ceva se poate întîmpla doar dacă Chirtoacă îl va corupe pe vreun consilier socialist sau dacă acest consilier ar deveni peste noapte liberal-unionist”, susțin socialiștii.

Comitetul Executiv al Partidului Socialiştilor susține că Partidul nu a purtat şi nu va purta cu nimeni nici un fel de negocieri privind eventuale funcţii în structurile executive ale Primăriei și i-a amenințat pe cei care vor face acest lucru.

Comitetul Executiv recomandă consilierilor-membri ai grupului socialiştilor în Consiliul Municipal să acţioneze în conformitate cu decizia acestui organ colegial al PSRM. În caz contrar, orice colaborare cu „şarlatanul juridic” Chirtoacă va însemna în mod automat excluderea din structurile PSRM şi trecerea în slujba politică a liberalilor-unionişti”, se arată într-un comunicat PSRM.

Socialiştii totodată recunosc că Primăria face uz de alte modalităţi de corupere în raport cu consilierii ce fac parte din grupul socialiştilor în Consiliu şi au avut loc tentative de a-i influenţa, de a-i impune să sprijine Alianţa, propunîndu-le să participe la distribuirea funcţiilor, au fost chiar tentative de mituire directă.

Actualități.md amintește că edilul capitalei a declarat recent că Piotr Donțov ar fi ajuns la o înțelegere cu consilierii democrați pentru a vota viceprimarii, în schimbul fotoliului de pretor, vicepretor sau un șef de întreprindere.