Trăiesc din gunoaie şi se roagă ca groapa de deşeuri să nu fie închisă

276

Sătenii din Bubuieci încearcă de doi ani să scape de groapa de gunoi care le otrăveşte aerul şi pământul. Dar nu toţi sunt nemultumiţi. Câteva zeci de oameni şi-au găsit sursa de existenţă în deşeurile adunate din Chişinau şi aruncate la marginea satului lor. Ce înseamnă să trăieşti, să câştigi bani şi să mănânci din gunoaiele altora, aflaţi la Moldova, ţară de minune.

Cel mai urât anotimp în satul Bubuieci este vara. Totul e sufocat aici de o duhoare grea, care înţeapă nările şi duce în adâncul plămânilor un iz insuportabil de resturi în putrefacţie şi plastic încins. Oriunde te-ai duce, nu poţi scăpa de mirosul care se împrăştie dinspre groapa de gunoi neautorizată, unde se aruncă toate resturile strânse din tomberoanele Chişinăului.

„Deranjează foarte mult persoanele care trec dimineaţă tare, care pleacă la gunoi şi lucrează pe acolo. Nu ştim cu ce boli se infectează pe acolo şi trec pe aici”, spune o femeie.

Nu, nu este vorba despre angajaţii vreunui serviciu de salubritate, ci de săteni care merg acolo ca la serviciu.

„Eu socot că gunoiştea e bună pentru noi, murim fără dânsa. Noi suntem oameni care ne folosim de ea. Doamne fereşte să nu o închidă că noi trăim satul ăsta, dar şi dincolo şi din Coloniţa vin. Acolo se duc oamenii săraci ca mine şi noi căutăm ceva încălţăminte, îmbrăcăminte, bucăţi de pâine lemne, că vine iarna”, povesteşte o femeie.

Nimeni nu ştie câte suflete vin să răscolească munţii de mizerie. Uneori sunt zeci, alteori peste o sută. Tineri, bătrâni, femei, bărbaţi – fără discriminare.

Am venit de mai multe ori până când, cu greu, cei de aici au acceptat să ne lase în lumea lor. Condiţia a fost să nu filmăm. Nu le plac jurnaliştii. Sunt periculoşi, pentru că reportajele lor sunt o pledoarie continuă pentru închiderea gropii de gunoi.

„Aici oamenii lucrează, câştigă un ban. Duceţi-vă şi-l filmaţi pe Chirtoacă!”, exclamă cei care trăiesc din gunoaiele pe care le adună.

Pe de altă parte, îşi feresc faţa de ochiul camerei de filmat ca să-şi protejeze viaţa de dincolo de groapă. 

„Li-i ruşine. Nu vor să ştie toţi unde lucrează. Eu când am fost în sat mă întrebau: Tu ce lucrezi la Chişinău? Şi eu le spuneam că primesc sticlă de la lume. Eu nu le-am spus ce lucrez. Să nu râdă toţi. Ei lasă-i să râdă, dar eu trebuie să-mi întreţin copiii”, explică o femeie.

Văzuţi de aproape, după ce vorbeşti cu ei, constaţi că sunt altfel decât cum par de la graniţa invizibilă pe care tot ei au trasat-o. Sub stratul gros de praf de pe feţele lor se ascunde bunătate, dezamăgire, vise, disperare. Nu sunt nici criminali, nici boschetari. De fapt, ei chiar muncesc.

Fiecare este nevoit să lupte la propriu pentru bucata lui de gunoi.Unii caută sticlă, alţii metal, plastic ori hârtie.

„La metal e uşor de strâns. Ai luat cinci kilograme şi ai 20 de lei. Dar la plastic, la hârtie, e mai greu, trebuie să aduni. Pentru 20 de lei trebuie să ai 35-40 de kg de sticlă”, spune un bărbat.

Mai mult chiar, îşi asumă corect şi un rol de ecologizare, semn că nu sunt nişte analfabeţi abrutizaţi de munca lor mizerabilă. 

„Cel mai important e că nu ascundem în pământ toată răutatea asta. Mai ales masa plastică, asta care în decurs de 800-1000 de ani se descompune”, menţionează un alt bărbat.

Dincolo de resturile care se pot transforma în bani, oamenii adună şilucruri bune pentru gospodărie.

Doar Valentina a acceptat să ne vorbească deschis despre viaţa de la groapa de gunoi. Oftează şi ne spune că o fi ruşinoasă munca ei, dar e mai bănoasă decât a soţului, care de trei luni nu şi-a primit de salariul de la cariera de piatră.

„E foarte greu. Eu primesc 800 de lei pensie de invaliditate şi soţul primeşte 1.000. Socotiţi şi am fată, trebuie să o ajut. Ce să fac? Fac aşa să-mi ajungă”, explică femeia.

Maria a ajuns aici după ce străbătut toată ţara.

„Eu sunt din Raionul Ungheni. Am venit la aşa depărtare pentru că nevoile te duc peste tot. Mi-a murit bărbatul cu trei ani jumătate în urmă şi am rămas cu patru copii”, povesteşte Maria.

Cum ar fi viaţa Mariei dacă groapa de gunoi va fi închisă. Din birourile Primăriei de la Bubuieci, răspunsul e optimist şi încropit din vorbedeparte de oamenii care-şi caută pâinea cea de toate zilele în gunoaie.

„Socot că asta nu este o cale binevenită pentru ei să-şi dobândească o sursă de existenţă în gunoişte. Chişinăul este mare şi zona industrială, Uzinelor e în apropiere. Sunt locuri de muncă”, declară primarul de Bubuieci, Ion Şărănuţ.

Oare la ce fel de locuri de muncă se referă primarul? Că sătenii au altă părere.

Cea mai mare problemă a locului este nu atât viaţa adulţilor, cât aceea a copiilor care fug după o bucată de metal printre roţile tractoarelorşi camioanelor încărcate cu gunoi

Deci, oficial nu există nici groapa de gunoi, nici oameni care îşi îngroapă zilele în ea. Prin urmare, nu există nici probleme de rezolvat. Un mod obişnuit de a băga mizeria realităţii sub preşul birocraţiei şi nepăsării. Iar undeva, între mormanele de mizerie, amărâţii care nu există se roagă sincer să nu fie închisă.

Sursa: Publika.md